Ce zic cărţile despre noi şi noi despre ele


Cam pe orice reţea socială îţi faci cont, există rubrica de cărţi preferate. Într-adevăr, cărţile spun ceva despre noi…dar să vedem ce zic oamenii despre cărţi.

În Anglia, un studiu arată că 2/3 dintre respondenţi mint în priviţa unei cărţi despre care afirmă că au citit-o.
Iată cât de mulţi mint că au citit:
1. 1984, de George Orwell 42%
2. War and Peace, de Leo Tolstoy 31%
3. Ulysses, de James Joyce 25%
4. The Bible 24%
5. Madame Bovary, de Gustave Flaubert 16%
6. A Brief History of Time, de Stephen Hawking 15%
7. Midnight’s Children, de Salman Rushdie 14%
8. In Remembrance of Things Past, de Marcel Proust 9%
9. Dreams from My Father, de Barack Obama 6%
10. The Selfish Gene, de Richard Dawkins 6%
Sursa: Telegraph

Îmi place campania Jurnalului Naţional: Redescoperă valorile! Citeşte! Are şi succes treaba. Am auzit că joia merg stau oamenii ca pe timpul comunismului la coadă la lapte, de data asta, să ma prindă o carte. Asta înseamnă că nu le-au citit până acum? Cred că unii le adună pentru că e frumos să ai o colecţie de cărţi româneşti care arată bine iar unii care le-au citit încă mai speră pentru copii lor să le faciliteze accesul la citit cu o bibliotecă valoroasă. Eu una, abia aştept ziua în care toate cărţile vor fi disponibile online şi gratis. Până atunci sunt curioasă, voi ce cărţi aţi minţit că aţi citit dar în realitate nu aţi facut-o?
Răspund eu prima mărturisindu-vă că n-am avut răbdarea să citesc niciodată Legendele Olimpului cap coadă. Îmi aduc aminte de corvoada purtată de-a lungul a două vacanţe de vară în care căram cartea aia mare după mine în loc să mă joc. Într-un final am descoperit o smecherie şi ameţind-o pe mama cu numele personajelor şi câteva legende favorite, am scăpat de verificare. Tehnica ţine şi acum, dacă vorbim de lecturi superficiale pentru cazuri speciale. Poţi să citeşti doar ce-ţi place dintr-o carte şi să pretinzi că ai citit-o, pentru că în final, oricum rămâi doar cu părţile frumoase, nu? Sau nu.

4 Responses so far.

  1. Dianora dit :

    Eu am mintit cu cartile de scoala, pentru ca celelate era clar ca le citeam din dorinta mea. Cartea cu care am mintit cel mai mult a fost Morometii. Sunt fericita ca nu am avut norocul sa imi cada la Bac. Nu am putut sa o sufar, poate din cauza valvei din jurul ei, ca prea o ridica diriga in slavi si insista pe ea mai mult decat necesar.

    Cat despre campania Jurnalul, este o initiativa superba. Am facut rost de cateva carti care nu le aveam.. si de cateva carti care le aveam in niste editii destul de rele. Plus ca acum imi fac biblioteca mea, ca parintii mei nu mi-o vor dona pe a lor. Fiecare cu cartile lui :))

  2. Ela dit :

    Eu am mintit-o pe profa de romana ca am citit Neamul Soimarestilor. In realitate, n-am rezistat mai mult de 50 de pagini la vremea respectiva. Sunt curioasa daca acum m-ar plictisi la fel de tare. Poate o sa fac un experiment curand.

  3. Roxana dit :

    Dia, mulţi au aceeaşi atitudine referitoare la cărţile în jurul cărora se face vâlvă. Şi eu preferam să citesc alte cărţi decât ce mi se recomanda la şcoală, dar Moromeţii chiar merită.
    Ela, să ştii că mi s-a întâmplat exact la fel cu Cireşarii. N-am rezistat s-o citesc când eram mică, am încercat apoi ca să nu rămân pe din-afară şi tot n-am reuşit. Deja era prea târziu pentru lectura asta :)) Încă mai am un simţ al vinovăţiei că nu am terminat nicodată romanul.

  4. Raluca dit :

    Nici eu n-am citit Cireşarii.. Iar aia cu În căutarea timpului pierdut e cea mai gogonată, la câte volume are :))
    Cred că în afară de şcoală nu prea există la noi presiunea lui « n-ai citit nu ştiu ce carte de căpătâi », sau a faptului de a nu citi în general. Asta e din cauză că « prea multă carte strică » sau că eşti total inadaptat dacă « vorbeşti din cărţi ».
    Despre cărţile obligatorii la şcoală, cred că au şi ele un scop: să dea copiilor o bază comună de discuţie. Nimeni nu zicea să le citeşti doar pe alea, ideea era să înveţi să vorbeşti despre o carte. (Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu chiar am avut noroc de profi de română pe care nu îi sensibilizau interpretărle din cărţile de comentarii, aşa că gândeam cu capul nostru şi în cuvintele noastre) În şcoală de bine de rău ne dădeam cu părerea pe acelaşi lucru, confruntam, ascultam, disecam..Cât mai vorbim astăzi despre cărţi?

Répondre à Raluca Annuler la réponse

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée.