1,2,3,4


M-am trezit mai greu sau nu m-am trezit inca. Stiu ca mi-am luat bicicleta si-n 20 de minute  am ajuns la birou. De data asta nu spre Romana. Doar pana la Unirii si de-acolo pe Splai frumos pana la Brezoianu.
Nr 4: « aici tre’ sa fie! » M-am uitat in sus. Mai vazusem cladirea asta de vreo 50 de ori (din cate-mi amintesc;)). Si totusi, nu imi imaginam birouri deasupra la Whispers si Expirat. Daca vii luni dimineata, vezi ca sunt oameni care intra incet pe-o usa grea, imbracati sa mearga la birou.
« Da, deci aici e! »
Am apasat pe nu-stiu-ce buton si cineva mi-a deschis. Cel mai greu a fost sa intru pe usa grea. Bine, a fost greu si cu unde sa-mi las bicicleta, da’ numai pana am chemat liftul. Intram perfect amandoua in cutiuta cu scripete care ne urca sus: 1,2,3,4. Cu liftul, am numarat cred ca, cel mai greu in viata mea numai pana la 4. Nu-mi bausem cafeaua. Nici nu-mi mai dadeam seama daca m-am trezit pe bune, de greu ce urca. La 4 s-a zdruncinat un pic ceva sub mine. A fost: trezirea!
Asa am ajuns la mansarda cu ferestre spre cer. Soarele abia iesea aici. Eu imi parcam bicla direct langa birou. 😀
Mergeam sa-mi fac o cafea tare. E magie sau nu m-am trezit inca.

One Response so far.

  1. Roxana Rugina dit :

    😀 Dragut! Chiar imi place!

Répondre à Roxana Rugina Annuler la réponse

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée.