Prima luna in Paris; cateva momente

• Posted on 7 novembre 2010
• in de vazut, Paris
• by Roxana

---

Ieri m-am trezit ca-n fiecare dimineata cu un zambet larg pe buze si cu gandul: sunt in Paris, nu visez. M-am imbracat si-am coborat sa cumpar croissante de la patiseria din colt. Cum am deschis usa, femeia de servici m-a salutat amabil. Un Bonjour cu zambet si spus cu atata hotarare de parca-ti facea farmece sa ai o zi intr-adevar frumoasa. Am cumparat si croissante si pain au chocolat, si o bagheta si m-am intors cu toate acasa. Mi-am pus o cana mare de cafea si-am zis sa scriu. Dupa o luna in Paris nu stiu cum sa mai scriu cuvantul fericita. El ia atatea forme zilnic, incat mi-e greu sa tin blogul mai des. Lumea ma tot intreaba ce fac, imi spune sa scriu, primesc mail-uri la care nu am timp sa raspund, nu pentru ca nu vreau, ci pentru ca incerc atunci cand raspund sa spun cat mai multe. Deci o sa fie luuung postul asta.  Asa ca-mi organizez un pic emotiile : )) Cateva capitole – mostre de aici.

Introducere: eu si cu mine si absolutul

Inainte sa plec, am zis ca cel mai greu e sa te desparti de cei dragi. Asta dupa ce-am crezut ca cel mai greu e sa iei decizia de-a pleca. Cand am ajuns aici, am crezut ca cel mai greu o sa fie in prima luna. Si dupa prima luna am incetat sa mai cred in cel mai greu. Am inceput ca gasesc multe cea mai si multi cel mai in sens pozitiv. Nu stiu cand va fi cel mai greu, daca a fost sau nu, sau va veni, dar nici nu vreau sa ma mai gandesc la asta. Absolutul pozitiv e marca pe care-o voi folosi de-acum inainte. Eu cu mine am avut si zile mai proaste de cand am venit aici. Am fost racita si-am stat in pat vreo 3 zile si-atunci am avut timp prea mult incat am ajuns in Romania cu toate gandurile mele si-napoi. Si-am plans. Dar m-am intors. Inapoi pe picioare dupa tratament m-am gandit chiar ca mintea mea avea nevoie de un corp bolnav ca eu sa vad ca sunt foarte bine asa cum sunt si unde sunt si ca pentru toate e nevoie de timp si Roma wasn’t build in a day.

dar sa trecem la diverse care mai de care mai…

Capitolul 1: cea mai buna clatita din lume

A fost cu ciocolata alba, capsuni si fulgi de caramel la Marche ou Crêpe, Oberkampf. Abia astept sa vina si cei mai buni prieteni la Paris, sa mancam impreuna cele mai bune clatite acolo. Ca sa veniti mai repede, va fac un pic de pofta:

Capitolul 2: cea mai mare acadea si portie de ras

Dintr-un magazin cu produse home-made traditionale, uitate de taticii Carrefour-ului, am cumparat intr-o seara 1 acadea cat gura de mare. Jocul acadelei avea sa-i amuze si pe trecatorii care ne vedeau stand in fata unei expozitii Mois de la Photo cu acadeaua in gura incercand sa ghicim cuvintele dupa sunetele care ieseau din gura plina de expresii neintelese. Varianta cea mai funny e asa:

1. Se ia cea mai mare acadea
2. Se gaseste o injuratura (de preferat a se juca in alta limba)
3. Se spune cu acadeaua in gura
4. Se asteapta ghicitorul care s-o-nteleaga
5. Se da acadeaua mai departe

Capitolul 3: cea mai frumoasa zi de toamna

Te trezesti dimineata la tara, undeva unde si iarba pe camp parca e taiata si potecile sunt curatate, dar miroase a vaci si a fan. Bei cafeaua in foisorul de unde te uiti la florile de toamna din gradina, vezi bicicletele prafuite in garaj si te gandesti c-ar fi vreme sa dai din pedale. Incarci portbagajul cu ele, faci o plimbare cu juma de ora de stat pe iarba uda acoperindu-ti fata de frunze, intorci lumea cu fundul in sus, umfli apoi rotile la bicicleta si pornesti pe camp, fara destinatie. Plimbarea se termina seara, cand apune soarele si-auzi clopotele bisericii mai tare decat cele ale vacilor si te intorci acasa, sa bei un lapte cu miere cald si bun pentru gat. Tarziu te-ntorci in Paris cu gandul ca-ntr-o zi te vei muta la tara si vei avea timp sa pui la borcan rosii uscate cu ierburi aromate pentru tot restul anului.

Capitolul 4: cel mai prost film pe care nu l-am vazut vreodata

Cand nu stii cat de mare-i Parisul, alegi sa mergi la un capat de linie doar ca sa vezi o instalatie a unor artisti. La dus ai energie si-o sticla de limonada cu vin alb, asa ca timpul trece repede. Dupa vernisaj, petreci 1h30m in fund, cu capul pe spate, dormind pe fundalul usilor care se deschid din 2 in 2 minute. Te trezesti pe la mijloc cu “Tigancusa esti frumoasa, tingancusa mea” la bomba muzicala ambulanta a cersetorilor din metrou. Adormi la loc. Aproape de capat vezi in dreptul tau un cuplu certandu-se. Ea priveste in jos, el urla la ea. In fata 2 tineri se saruta. In ureche, iubitul iti sopteste: je t’aime.

Mairie de Montreuil, dupa cea mai lunga calatorie cu metroul. Aer curat si o tigara rulata. Home sweet home!

Capitolul 5: cea mai normala zi

Mergeam la ICR de dimineata, traversand Pont Alma cu turnul Eifel in dreapta mea. La plecarea spre casa mi-am luat un sandwich in rucsac, o ciocolata si-o sticla de apa. Am mers pe Champ de Mars si m-am oprit pe o banca. In fata porumbei si turnul, de jur imprejur, indragostiti, tineri alergand, copii jucandu-se si multa galagie. Ca sa evit aglomeratia m-am departat un pic si am luat stradutele din arondismentul 7 la rand, petrecand 4 ore in compania turnului din toate unghiurile, pe zi si pe seara, printre blocuri sau printre strazi, de-a-ntregul sau doar cu varful si lumina superba a soarelui de Paris reflectata pe cladiri.

Capitolul 6: cea mai buna sperietura

Vazusem in The Dreamers spiritul activist al francezilor, dar n-am crezut ca-l voi simti pe pielea mea atat de curand. O greva cu manifestanti extremisti, cordoane imense de politie, focuri, batai si urlete m-a trecut prin calduri si friguri ca nici cel mai dificil examen. N-as putea sa descriu ce-am simtit decat printr-un post la fel de lung doar despre asta. Va las s-aruncati doar o privire in cel mai cuminte colt al pietei unde se manifesta si unde ma aflam si eu.

In continuare: se cauta: Roxana Rugina

De mai bine de 30 de zile acum am inceput o cautare intensa. Nu am deadline si nici buget pentru acest proiect. Obiectivul e sa ma gasesc pe mine in Paris. Dificultatile sunt in momentele cand ma simt pierduta, fara sa stiu ca de fapt atunci ma gasesc. Din cautarile mele, notez multe observatii pe drum, intr-un caiet de bucurii. As vrea s-am timp sa scriu si-aici mai multe, dar stiu c-atunci n-as mai avea timp sa le caut. Deocamdata nu am gasit o alta metoda sa va spun mai des despre toate. In continuare mai am zeci de capitole, insa prea putin timp sa mai scriu.

Urmeaza.

Étiquettes : fericire, momente, Paris, Roxana Rugina, viata