Sunt fericita ca traiesc


Pentru cei ce nu stiu, a trecut mai bine de o saptamana de cand am plecat din tara pentru nu-stiu-cat-timp. Ma aflu in prezent in Paris si-am sa va povestesc acum, pe scurt, ce fac pe aici.

Daca ma intrebati exact ce fac, raspunsul e foarte simplu si la fel de exact: TRAIESC!

Nu supravietuiesc, nu ma mai amagesc cu munca in lipsa de viata personala, nu mai muncesc toata ziua fara sa stiu cum e soarele afara si cand incep sa cada frunzele, nu mai stau toata ziua, fizic intr-un scaun si psihic, in calculator, nu! Acum fac multe chestii mici, care-mi aduc bucurii mai mari. Sunt fericita sa pot fi si turista intr-un oras in care locuiesc, si copil intr-o lume de adulti, si iubita intr-o lume care nu mai stie sa iubeasca, si deschisa printre multi nationalisti, si sincera cu mincinosii, asa cum sunt eu.

Traiesc viata cu tot ce-mi da ea, in fiecare zi, regasindu-ma pe mine, intr-o lume noua si cunoscandu-ma asa: cum plang cand mi-e dor de mama, cum mi-e ciudat sa stau pe scaun langa un travestit, cum nu-nteleg de ce oamenii stau la cozi cu zambetul pe buze, cum ma enervez ca nici un site si nici un serviciu nu exista in engleza, cum incerc sa dansez acasa ca-ntr-un pubb la noi si mi se pare nepotrivit, cum vorbesc cu 20 de francezi intr-o seara si asta ma oboseste mai mult decat 2 zile nedormite, cum as face poze la orice din jurul meu, cum stau 15 minute la raionul de dulciuri pentru copii si cel al evreilor din Carrefour, cum caut disperata seminte cand vreau sa-mi aduc aminte de fetele d-acasa, din apartament, cum pfua….sunt atat de multe.

Sa renuntam la detalii, deci.

Merg la Institutul Cultural Roman din Paris zilnic, unde ma ocup de clubul de prieteni ai Institutului, de relatiile cu asociatiile franco-romane si de evenimentele culturale pe care le desfasoara. Sambata am avut primul eveniment in cadrul Ambasadei in colaborare cu Academia Teatrala din Paris, cu un caine pe scena care alerga prin toata sala la repetitii. In fine, detalii…

Incerc sa ma pun la punct cu media de aici, descopar artisti zilnic, lucrez alaturi de o echipa de oameni frumosi care la randul lor lucreaza pentru cultura romaneasca. Zi de zi am noi sarcini din care invat mecanismele de lucru intr-o institutie culturala si descopar, practic ce inseamna sa comunici despre patrimoniu, cultura, despre artisti si despre evenimente culturale. Aici nu mai dau detalii acum 😉

Pe langa, iau cursuri de franceza la o asociatie din Montreuil, unde si locuiesc. Aici populatia este formata jumate din artisti intelectuali si jumate emigranti. Asa am cunoscut oameni din toate partile lumii: Algeria, Senegaali, Mali, Portugalia, Egipt, etc. Am intalnit femei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, care nu stiu ce este ala cinema, care cresc 5-6 copii si-i duc la scoala si pentru care libertatea are cu totul alt sens. La cursuri am inceput deja sa vorbesc in franceza stricata de incepator. Ma uimesc de fiecare data cand construiesc propozitii cu cuvinte pe care nu le-am invatat, dar le stiu, pentru ca-mi vin natural. Sunt fascinata de cat de diferiti sunt toti oamenii de acolo si cate lucruri noi poti afla de la oameni, din-aia care nu se imbraca cool ca sa fie interesanti, ci sunt asa prin natura lor, pentru mine.

Serile mergem la expozitii, la prieteni acasa sau la un pahar de vin in oras. In prelungirea cursurilor, intalnirile cu prietenii sunt adevarate lectii de limba. Unii refuza sa-mi vorbeasca in engleza, ca eu sa-ncep sa practic franceza. Vineri am avut si petrecerea de bun venit si-o casa plina de francezi tare simpatici. Asa introduc zi de zi in agenda telefonica noi numere de telefon si-n viata mea, noi oameni.

Cu metroul merg aproape zilnic 2 ore si este de fiecare data ca prima data. Mai exact decat unitate in diversitate, nu cred ca poate exista o descriere pentru metroul parizian. De Paris n-am avut timp, decat sa-l vad in cateva fragmente pe unde-am avut si intalniri. Mi-am facut plan de bataie pentru luat la picior si caut timp ca sa-l pun in practica. Vreau sa aloc cate o zi pentru fiecare din cartierele de vizitat si tot timpul meu liber pentru cascat gura la casutele cu flori in geam, strazile inguste si locurile aerisite si mai putin sufocate de turisti.

In rest, acasa, iau lectii de gatit de la Nico. Incerc sa renunt de tot la ulei in mancare si descopar cam tot ce faceam inainte bun de papa, acasa, cu alt gust acasa de-aici (detalii, pentru dornici de detalii, pentru ceilalti sariti peste paranteza: rosiile sunt mai acrisoare de-ti strica mancarea chiar la final si au 4 categorii cu nusht cate feluri de smantana de nu mai stii pe care-o pui la ce si altele de genul). Cand avem timp facem o plimbare de seara cu bicicleta, sau ne uitam la film, sau inventam jocuri de cuvinte in romano-franceza.

Si-asa.

Vroiam sa-ncep a scrie postul asta cu raspunsul la intrebarea de ce-am plecat. Daca partea frumoasa cu ceea ce fac acum, nu-i de-ajuns, poate c-am sa explic intr-o zi si motivele pentru acolo nu puteam sa fiu mai fericita decat sunt aici.

6 Responses so far.

  1. Adriana dit :

    Cat ma bucur ca iti este bine!
    Iti doresc sa-ti mearga din ce in ce mai bine si sa nu te mai intorci aici decat in vizita.
    Aceasta tara nu merita sa aiba oameni buni, deoarece nu stie sa-i valorifice.

    Te pup,
    Adriana

  2. Ioana dit :

    Rox, ce ma bucur ca esti fericita! Acum pot sa afirm cu tarie ca am intalnit si eu un om fericit, si nu doar multumit cu ce are.

    Merçi beaucoup parce que tu as écrit cet article. Je me le souviendrai quand j’irai dans un pays étranger 🙂

  3. Andrada dit :

    Sincere felicitari si multa bafta in continuare!

  4. Zina dit :

    E multa vreme de cand nu ai mai scris si ma bucurasem foarte mult ca voi avea stiri in direct din orasul luminilor…Hai, scrie cum mai e Parisul, te rog. Si cum te adaptezi tu la el, e interesant.

  5. Radu dit :

    Am ajuns aici prin Margareta si nu-mi pare deloc rau.
    Ai rezumat totul atat de bine si ai alcatuit un inceput al oricaruia la Paris. Poate fi folosit ca o prefata.
    Eu cred ca daca am aduna toti oamenii care descopera incetisor Parisul am vedea ca au mutrele la fel. Parca toti traiesc aceleasi lucruri dar atat intr-un mod atat de diferit. Parca Robert Doisneau a zis ca « Paris est un theatre ou l’on paye sa place avec du temps perdu. Et j’attends encore. » si bine zicea.

  6. Radu dit :

    Scuza-mi balbaliala. Nu stiu de unde a venit.

Répondre à Ioana Annuler la réponse

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée.