Cadouri


Cât eşti mic, ai parte de o lume frumoasă şi bună. Odată ce creşti mare, lumea parcă se măreşte şi ea. Nu mai vezi doar jucăriile şi prietenii de joacă, nu mai ai părinţi care să-ţi poarte de grijă şi casa ca loc preferat de intors acasă. Intrăm într-o lume în care zâmbetele sunt trase de colţurile gurii şi oamenii se gândesc să facă ceva bun doar ca …desert.

Nu ne dăm seama că toate activităţile astea de zi cu zi ne fac mici de fapt. Şi uite aşa uităm că afară e o lume mare cu nevoi şi mai mari. Şi mai dureroase sau mai importante decât ale noastre. Uităm că viaţa e primul cadou primit şi că de cadouri ar trebui să ne bucurăm cel mai mult.

Despre cadouri am mai scris şi voi mai scrie. Pentru că ele sunt acele chestii mici, prin care vezi lumea zâmbind. Un cadou nu tre’ să fie mare, scump sau să se potrivească la fix persoanei căreia i se adresează. Dar tre să fie cu bun gust şi dăruit din inimă. Ca să vă dau un exemplu: un băiat îi dăruia unei fete într-o zi oarecare un băţ de chibrit pe care scria mic, te ador. Şi acel scris micuţ a făcut mai mult decât o sută de cuvinte şi băţul chiar a aprins un foc. În inimă.

Cadourile sunt nişte gesturi mărunte pe care dacă le faci din suflet, sincer şi fără motive ascunse, se întorc înzecite spre tine. Un cadou este pe lângă scopul lui şi un ceva bun pe care-l faci tu ca om, pentru un alt om. Cu cât faci mai des ceva bun, cu atât începi să te simţi mai bine. E un egoism bun pentru toţi, ai putea zice. Că faci ceva frumos care te face şi pe tine să te simti bine. Şi lumea e mai bună in the end.

Personal, nu prea am timp să ies la soare decât în week-end. Aşa că incerc să fac ceva bun de la birou. Sunt foarte multe ONG-uri, fundaţii, asociaţii şi cauze care au nevoie de sprijin. Sunt şi mai mulţi oameni pentru care aş vrea să fac ceva. Dar ce pot face eu, stă într-un gest mic. Un gest frumos şi un prim pas înspre o lume mai bună.

Mie imi place să fac cadouri. Cu sau fără ocazie, frumoase sau utile, scumpe sau doar simbolice. Nu contează! De când am descoperit Charity Gift, cadourile înseamnă şi mai mult pentru mine. Pentru că Charity Gift sprijină o cauză prin fiecare cadou pe care eu îl cumpăr. E simplu! Eu cumpăr un cadou şi un procent din valoarea lui se duce către copii cu nevoi speciale sau oameni mari cu probleme de sănătate sau spre protecţia animalelor. Şi dintr-o plăcere ajung să fac un cadou frumos şi mult bine pe lângă. Oricum facem cumpărături online, oricum de sărbători cheltuim bugete enorme pe cadouri. De ce să n-o facem cu responsabilitate şi cu dragoste faţă de cei care nu mai speră decât la o mână de ajutor întinsă. Întinde mâna şi poţi ajuta cu un singur click. Cu Charity Gift poţi face cadou o speranţă acelora pentru care mâine e prea departe să-l mai ajungă. Fă şi tu un cadou azi!

www.CharityGift.ro - ajuta cu un singur click

P.S. Acest post face parte din campania de 1000 de euro câştigată în cadrul unui concurs realizat de HotCity şi este cadoul meu pentru mâna de oameni voluntari la acest minunat proiect CharityGift.

Laisser un commentaire

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée.