cateodata toamna vine prea devreme
cand iarba iti umple narile de viata si simti ca soarele te incalzeste pana la suflet, e semn ca vine primavara. asta primavara o frunzulita s-a ivit prea repede la soare si-a dat sa se faca mare in scurt timp. langa ea un colt mic si verde incerca sa-si faca loc spre cer. crestata la margini, frunza cea mare a incercat sa-i faca cumva loc coltisorului. incet, incet a ajuns sa-l acopere. colt verde de frunza nu mai avea de-acum sa vada raza de soare. pentru el, frunza cu margini crestate era soarele ei. s-a simtit protejata si s-a lasat usor in bratele celeilalte. de acum cea mare ii devenise protector de adierea vantului crud de primavara. cele doua frunze erau apropiate, incat nici nu le puteai distinge una separata de cealalta. dar toamna a venit prea devreme. si frunza cea mare trebuia sa plece in drumul ei. colt verde a tot incercat sa-si tina ocrotitorul aproape. i-a dat tot ce putea sa-i dea, dar intr-o zi, si el a ingalbenit de frig. si a ramas singur atarnand intr-o codita mica si subtire de creanga scorojita a copacului pe care se tot aseza bruma in vreme de noapte. in curand va pleca si coltul mic si galben de acum. la primavara va fi iar verde 🙂