Daca nu ai sti, ti-ai da seama?


Experimentul Washington Post: « It was 7:51 a.m. on Friday, January 12, the middle of the morning rush hour. In the next 43 minutes, the violinist Josh Bell performed six classical pieces with 1,097 people passing by. Almost all of them were on the way to work, which meant, for almost all of them, a government job. L’Enfant Plaza is at the nucleus of federal Washington, and these were mostly mid-level bureaucrats with those indeterminate, oddly fungible titles: policy analyst, project manager, budget officer, specialist, facilitator, consultant. »
Dupa trei sferturi de ora, eroul violonist constientizeaza cu tristete ca nimeni nu il baga in seama. Era imbracat simplu, in blugi, ca orice om. Daca ar fi avut un recital de seara printr-un loc de gala cu invitatii lucioase si care costau o gramada, sigur lumea era uimita de talentul lui. Dar la metrou, dimineata, in timp ce fiecare merge spre serviciul lui, cum sa-ti arda de arta?
Problema trecatorilor care sa fie?
- la categoria celor ce treceau, reactia normala era sa-l recunoasca macar 30 din cei 1000?se pare ca daca nu erau in mediul in care sa cunoasca valoarea artei, de ce sa se oboseasca sa asculte?
- daca nu era dimineata, oare s-ar fi oprit cativa sa admire, sa simta macar o boaba din trairea artistului? suntem atat de cuprinsi dimineata de to do list-urile noastre, de sedintele, intalnirile si cum ne va sta arul peste zi ca nu vedem nimic in jurul nostru?
- daca nimeni nu stia de Josh Bell ca e un mare violonist, ar mai fi fost mare?
- si in fine: daca un copac se darama si nimeni nu afla despre intamplare, conteaza? afla cineva? dar daca pe camp cade un copac si scriu ziarele despre asta, sa fie adevarat?
Daca nu ai sti, ti-ai da seama?

0saves
PinExt Daca nu ai sti, ti ai da seama?
If you feel inspired, share it or continue reading by subscribing RSS feed to receive my posts in your feed reader.

UA-6536493-1