O poveste la fiecare colţ de stradă


Zi de zi trecem pe lângă oameni cu poveşti uimitoare. Pe câţiva îi evităm cu privirea pentru că ne întristeză, pentru că sunt cerşetori, pentru că miros, pentru că nu ne place de ei… Dar şi ei sunt locuitori ai oraşului. Nu ne gândim prea mult la povestea lor, de ce au ajuns aşa şi preferăm să-i evităm făcând acte caritabile la cocktail-uri de strângeri de fonduri sau campanii de CSR.

Citeam în Esquire odată, un interviu cu un CEO care întrebat ce ar face dacă ar rămâne în stradă, a răspuns mi-aş cumpăra cel mai scump costum şi m-aş duce la un interviu cât mai repede, oriunde. Pentru că după o săptămână de stat în stradă nimeni nu te mai primeşte la un interviu şi de aici până la degradarea umană, nu e decât un pas.

Filmuleţul următor realizat pe străzile din New York e valabil oriunde sunt oameni. Oameni de toate felurile, de care ar trebui să ne pese. Aştept păreri dacă ştiţi cum îi putem ajuta pe unii care n-au rămas decât cu ce au pe ei dar îşi vor viaţa înapoi.

[youtube ZrDxe9gK8Gk]

0saves
PinExt O poveste la fiecare colţ de stradă
If you feel inspired, share it or continue reading by subscribing RSS feed to receive my posts in your feed reader.

Roxana dit :

Nu cred că se vor răzbuna. Problema este că nici nu au cum să ajungă la un angajator. Drumul până acolo e prea lung şi dificil pentru ei.
Să nu uităm că mulţi au fost racolaţi în industria de cerşetorie şi acum nu mai pot scăpa de proprii « angajatori ». Trebuie să-şi dorească foarte mult să iasă din situaţia respectivă, să gasească ajutor de la cineva care să le dea un săpun, prosop, o baie, o mâncare caldă şi o cămaşă şi apoi stă în mâinile lor. Sunt mulţi care cu sprijin îşi revin pentru o perioadă dar apoi se reîntorc, pentru că e mai comod să cerşeşti.

radu restivan dit :

Daca ajung sa stea prea mult pe strazi, deja nu mai e vorba doar de mizerie.. din pacate incep sa se drogheze cu tot felul de porcarii care iti distrug creierul (aurolacul e ieftin, se poate lua din orice farmacia) si nu mai sunt in stare sa munceasca (asta daca au facut-o inainte de a ajunge pe strada).

Totusi, acel CEO are experienta unui loc de munca, are studii avansate si ar reusi sa gestioneze mai bine o situatie de genul asta. Dar majoritatea oamenilor strazii nu au nici o pregatire profesionala si pe timp de criza mi-e greu sa cred ca cineva ar investi in traininguri, cazare si mancare pentru ei.

Daca ne gandim la stat, e clar ca n-o sa faca mare chestie pentru a-i integra in campul muncii. In sensul ca la inspectoratele teritoriale de munca nici nu cred ca-i primeste daca n-au acte de identificare.. ca sa nu mai zic ca angajatii de acolo nici nu-si dau interesul pentru a le gasi un loc de munca.

Dupa ce viata a fost atat de rea cu ei, crezi ca ar fi recunoscatori unui eventual angajator sau mai degraba ar tinde sa se razbune pe ei pentru toate nedreptatile anterioare?..

UA-6536493-1