Paris pe sub pielea gainii


“E tarziu acum, il postez maine”. Inchid calculatorul. Ma duc la culcare. Ma trezesc. Fac un dus. Imi beau cafeaua. Deschid folder-ul. Care era ala de ieri? Parca mai bine l-as posta p-asta de saptamana trecuta. Da parca mai interesant e celalalt despre expozitia aia. Pfff. Tre sa ma mai gandesc. Inca o zi. Inca o zi. Inca o zi. O luna. Mai multe luni.

Azi. Ma trezesc. Beau cafeaua. Citesc cateva ziare. Ma uit pe geam. Gri. Toamna din nou. Fac un dus. Ma grabesc sa ies din baie. Ma imbrac repede. As vrea chiar sa deschid calculatorul acum, asa in halat, sa incep sa scriu. Respir mai repede si mai greu decat dimineata cand m-am trezit. Trebuie sa scriu.

Ma aflam la Saint Denis – Porte de Paris. Tocmai ieseam de la facultate si m-am oprit sa vorbesc la telefon. Chiar la intrarea la metrou, un miros de pisat puternic incarca atmosfera din jur. Un sentiment de disconfort fizic si psihic a pus repede capat conversatiei si m-a grabit sa intru direct in metroul cel mai ingramadit care avea sa ma duca la Concorde.

Acolo, in pasajul metropolitan, chiar la iesire, pe scari, emotiile au blocat timpul. Se facea un an de cand am simtit acelasi aer. Era mirosul Parisului de care ma simteam acum aproape, pe care-l recunoasteam asa cum recunosti parfumul pielii celui cu care dormi in brate in fiecare noapte. Iar eu eram indragostita de Paris. Pentru prima data, mi s-a ridicat parul pe mine. Toate sentimentele despre care scriam de un an aveau sa fie distruse intr-o secunda, aici, in pasajul de la Concorde.

Intre culoarul ala intunecat si murdar cu ziduri groase de cativa metri si iesirea la lumina spre Obelix si turnul Eiffel, un parfum de toamna rece si gri ma imbraca in aceleasi sperante de acum un an: un nou inceput. Parfumul inceputurilor (ah, de-as fi fost chimist, sa-l pot reproduce…). Aceleasi emotii in stomac pe care le aveam anul trecut, le traiam din nou.  “Dar tie nu-ti place toamna! ??? Si urasti Parisul asta gri si gigantesc. Mais arrête!” Am plecat de acolo cat mai repede, ca si cum as fi vrut sa fug de gandul ca m-as fi indragostit. Pe drumul spre casa, gandul continua sa ma obsedeze. Trebuie sa recunosc: Parisul mi-a intrat sub piele.

Étiquettes : , , , , ,

2 Responses so far.

  1. Vlad M. dit :

    imi place cum scrii 🙂 felicitari

Laisser un commentaire

Votre adresse de messagerie ne sera pas publiée.