Vibratii, sunete si sentimente


De sambata, de cand l-am intalnit pe Akira Mizubayashi la lansarea cartii lui « Une langue venue d’ailleurs » am fumat cateva zeci de tigari in fata tabloului de bord, cum ii zice locului din spatele acestor paragrafe incarcate pe blog. M-am gandit de ce am renuntat sa scriu in ultimele 4 luni. Ar fi fost poate mai simplu sa continui sa scriu in romana. Dar faptul ca cel mai usor imi gasesc cuvintele in romana  nu mai era de ajuns. Am vrut sa las timp sentimentelor, sa ma conving de ele ca sa pot apasa pe litere sa le descriu in romana pentru cei ce citesc.

Cred ca atunci cand spui ceva din suflet ajungi sa vorbesti intr-o limba universala. Ca muzica. Acordurile vibreaza in ceilalti chiar daca ei nu vad semnele desenate pe portativ.

Eu am incercat sa aflu despre cum e cu lumea in cuvintele mamei si ale tatalui, in romana. Am descoperit apoi engleza, o limba spre care m-am dus fortat din dorinta de a intelege si mai mult din lumea mare. Apropierea de engleza a fost destul de dificila iar intimitatea nu s-a produs niciodata, cred. M-am simtit insa mai atrasa de germana, o limba « directa » ca mine. Imi era simplu sa ma exprim in germana. Gaseam cuvintele pentru a-mi exprima ideile la fix si fara limita de caractere. Nu mi-am imaginat ca o sa invat franceza vreodata. Sau poate doar pentru a intelege versurile unor cantece. Google translate facea insa totul usor cand vroiai doar sa intelegi. S-a intamplat insa asa, ca a trebuit ca sa ma exprim in franceza, sa pot sa zic celui pe care-l iubesc cum si-a facut loc acest sentiment in mine pentru el si cum creste in fiecare zi.

Acum 7 luni rosteam pentru prima data in fata calculatorului, cu castile pe urechi je suis. Ma inregistram si o luam de la capat. Mi-era greu sa fac diferenta intre je si j’ai. Cand am ajuns in Franta puteam sa zic ca « sunt romanc » si « cat costa ». De cand in Franta, lunile au trecut repede si zgomotul din jur a devenit o muzica placuta urechilor. Visez intr-o alta limba si ma trezesc vorbind-o apoi dimineata fara sa mai fiu constienta de asta, de ceva timp. Despre sentimentele mele vorbesc in muzica pe care dansez acum si scriu intr-o limba proprie.

Am acceptat ca numai cu 2 extreme as putea sa fiu in echilibru cu mine, aici. Schimbarea adresei postale din Tineretului in Montreuil a mutat mai mult decat niste perechi de pantofi dintr-un dulap intr-altul. Dupa 6 luni nu mai vad diferenta intre chinezi, africani si europeeni cu parul in toate culorile sau in a merge la vernisaje, muzee si la cinema in fiecare zi fata de o data pe saptamana. Ceea ce s-a schimbat nu se poate vedea cu ochiul. Acasa merg cu aceleasi haine luate cu mine de la Bucuresti si port aceeasi ochelari. Dar ochii mei vad altfel. Cum zice bunica « vad in ochii tai ca ai gasit binele ». Ce zice ea, ma amuza si pe mine. Nu va fie teama sa radeti. Si eu rad de mine in fiecare zi. Si scriu aici despre ce simt in limba cu care fac autodictare despre frustrari, prejudecati si autocompatimire, pe muzica pe care iubesc, adorm si ma trezesc fericita.

0saves
PinExt Vibratii, sunete si sentimente
If you feel inspired, share it or continue reading by subscribing RSS feed to receive my posts in your feed reader.

Mots-clés :, ,

Ioana dit :

Rox, ma bucur ca ai reinceput sa scrii – cu pasiune :)

UA-6536493-1