Lectia 11: învaţă din greşeli
Am greşit prima dată. Am greşit şi a doua oară. Am greşit de multe ori mai puţin sau mai mult, mai vinovată sau nevinovată. Şi o să greşesc şi-ncontinuare…
Am greşit prima dată. Am greşit şi a doua oară. Am greşit de multe ori mai puţin sau mai mult, mai vinovată sau nevinovată. Şi o să greşesc şi-ncontinuare…
Mai bine te trezesti deodata, intr-o zi ca absolut oricare alta, si zici asa: am sa fac exact impotriva tutuor lucrurior pe care le simt eu, pentru lucrurile pe care le simt altii.
AM ratat ceva CU ADEVARAT? am pierdut cu adevarat? am gresit cu adevarat? dupa ce vezi ca inca mai ai toate toate sansele sa faci lcururile bine, nu o sa mai gresesti, cel putin nu la fel. daca gresim si suntem impacati e bine pentru noi, dar foarte rau pentru altii. eu ii numesc, intr-un grup imaginar de prieteni, « cei care ma iubesc pentru doua luni ».
sa gresesti e uman. Dra noi suntem zei.
si eu art trebui sa pun o erata aici, cu toate greselile de tipar corectate. o subinteleg, mersi.
mersi si eu pentru gandurile tale, Razvan 🙂