Despre parinti
Astazi, cu ziua mamei, m-am tot gandit la parinti, la cei care iti dau nastere si la cei care te fac om. Despre ce inseamna sa fii parinte, scria foarte bine Marin Preda. De recitit fragmentul de mai jos din dialogul lui Moromete cu Biznae:
« Ca tu vii si-mi spui ca noi suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem. Si de ce crezi ca, n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba, tu ar trebui sa, dispari, nu eu? »… « Asa ca vezi, relua apoi Moromete in glas cu o admiratie de sine neacoperita fata, de generozitatea lui, eu te las pe tine sa traiesti… Dar rau fac, ca tu vii pe urma si-mi spui mie ca nu mai am nici un rost pe lumea asta… si ce-o sa mananci, ma, Biznae? Ce-o sa mananci, ma, tampitule, exclama Moromete apasand cu un fel de mila nesfarsita, aproape parinteasca pe ultimul cuvant, contempland parca cu jale mizeria mintala a acelui Biznae care ii spusese lui asemenea lucruri despre soarta care le era rezervata in viitor taranilor. (Nu-i spusese lui, ci lui Niculae, si de la Niculae stia si Moromete) Macar, zise Moromete mai departe, eu tot am facut ceva, am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana, in momentul de fata – ca n-au vrut sa-l munceasca, ce sa le fac eu, toata viata le-am spus si i-am invatat , dar pe tine sa te vedem daca esti in stare cel putin de-atat! O sa fii fii in stare? Nu sa-i imbraci si sa le dai sa manance, ca asta e lesne, de mancare ii dai si unei vite in grajd, dar ce le spui!? Ce-i inveti, fiindca un copil chiar daca nu-i intra lui in cap cat e mic, cand se face mare isi aduce aminte… Fiindca degeaba o sa le spui tu vorbe, c-o fi, c-o pati, ca mai destept catine nu mai e nimeni, din fapte ei o sa vaza ca nu esti nici destept si nici n-ai ce sa le spui si or sa ajunga de capul lor si or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. Ori sa-si stearga picioarele petine, ca n-ai stiut sa faci din ei oameni…”